Sunday, November 1, 2009

Băsescu la Iași cu un concert electoral




Concertele electorale sunt în plină desfășurare în România. Actualul președinte Traian Băsescu a fost dumincă la Iași pentru a-i îndemna pe moldoveni să voteze în favoarea lui. Acesta a organizat un concert de muzică populară aducându-și totodată cu el și susținători. Zeci de autocare pline de elevi, studenți, maturi și persoane în etate au sosit la Iași pentru a face agitație în timpul concertului său electoral. Câteva mii de ieșeni au venit să urmărească concertul de muzică populară, dar și pentru a-l vedea și auzi pe Băsescu. În jurul orei 12, acesta, împreună cu echipa sa din PD-L au urcat pe scena din Piața Unirii. Pentru început, câțiva reprezentanți de partid au ținut un discurs. După ce Traian Băsescu a apărut în scenă, spiritele s-au încins. Mii de țărani veniți din diverse regiuni ale Moldovei au început să-l strige foarte energic. Alții însă nu au fost atat de impresionați de prezența acestuia și au început să-l huiduiască.

Mulți dintre oamenii ce asistau la campania de promovare a lui Băsescu erau îmbrăcați în culoarea partidului – portocaliu, mult mai probabil pentru că le era frig, și nu că își doreau să-l susțină pe acesta. Astfel, mii de fulare, jackete, stegulețe și fluturași – toate portocalii, au fost împărțite prin mulțime.

P.S. Am avut și eu ocazia să dau mâna cu Traian Băsescu! :D

No comments: