Saturday, July 19, 2008

Două treimi dintre studenţi vor să emigreze


Pentru un sfert dintre tinerii români, facultatea este plictisitoare

Doi studenţi din trei ar vrea să plece din România, potrivit unui studiu sociologic realizat de Agenţia pentru Studii Guvernamentale.

Peste 60% dintre studenţii de la universităţile de stat şi 62,4% dintre studenţii de la universităţile private vor să părăsească România.

Pentru un sfert dintre ei facultatea este un loc "unde te plictiseşti", cu toate acestea mulţi consideră ciclul universitar foarte important pentru a obţine un loc de muncă şi a avea succes în viaţă.

Astfel, 74,5% dintre studenţii de la stat cred că informaţiile obţinute la cursurile frecventate sunt folositoare în mare măsură pentru profesia pentru care se pregătesc. 42,7% dintre tineri spun că frecventează cursurile şi 63,5% participă la seminarii. Ca urmare, aproximativ 65% şi-au absolvit toate examenele în ultima sesiune.

La stat sunt cei mai buni

În ceea ce priveşte controversa referitoare la care dintre formele de învăţământ (stat versus privat) este mai performantă, aproape 70% dintre studenţii de la stat spun despre această formă de învăţământ că este mai performantă şi doar 7,4% au o părere bună despre facultăţile particulare.

Aproape 80% dintre tineri consideră că cei mai buni merg la stat şi nu la particular. Şi profesorii care predau la stat sunt mai buni din punctul de vedere a peste 50% dintre studenţi.

Banii vin de la părinţi

Numărul studenţilor de la facultaţile particulare care s-au angajat este mai mare decât cel al studenţilor de la stat. Astfel, aproape 65% dintre studenţii de la stat nu au loc de muncă. În cazul celor de la particulare 53,6% sunt angajaţi part-time sau full-time.

Studenţii de la stat sunt susţinuţi în mare măsură de familie pentru a urma facultatea: 72,8% stat şi aproape 60% privat. Un număr de 43% dintre tineri spun că nu le ajung banii. Un student de la stat are în medie 624 lei, bani pe care să-i cheltuiască cum vrea.

Cei de la particulară dispun lunar de 900 lei. Cei de la stat primesc de la părinţi în medie pe lună 460 de lei, iar cei de la privată primesc 708 lei.

Studiu sociologic

Respondenţii au fost în număr de 2.400, din sistemele de învăţământ superior de stat şi privat din România. Eşantionul este reprezentativ pentru populaţia de studenţi din România din sistemele de învăţământ universitare de stat şi privat, cu o eroare tolerată de +/- 2,82% la un nivel de încredere de 95%. Ancheta de teren s-a desfăşurat între lunile aprilie şi mai 2008.

Sursa: Adevarul

No comments: