Lisandru, bărbatul cu părul roşu...

Nu ştiu dacă v-am spus vreodată, dar am o mare slăbiciune pentru oamenii roşcaţi. Mai ales dacă-i înzestrează Dumnezeu cu ochi albaştri sau verzi, uite mă topesc după ei şi gata. Din cauza asta am nimerit şi în situaţii delicate de tot.
Lucram la Radio Moldova şi mă trimisese redacţia în deplasare la Bălţi. Secretar de partid era atunci un oarecare bărbat, astăzi nu-i mai ţin minte numele, dar să nu mă credeţi, îl cunosc eu bine, însă n-aş vrea ca după atâţia ani să-l fac de ruşine. Zic, era un bărbat înalt şi frumos, roşcat de mama focului. Cum l-am zărit, venisem să-i iau un interviu, mi-am pierdut cumpătul. Uite mă uitam la el ca o proastă şi nu-mi venea să cred că poate fi pe lumea asta un roşcat cu o aşa nuanţă de păr. Nebuna de mine mă ridic de pe scaun, mă apropii de el şi nici una, nici două, îmi bag degetele în părul lui şi-l mângâi pe cap. Îl vedeam pentru prima oară! S-a crucit şi omul de obrăznicia mea. Cheamă secretara şi mă dă afară din birou...

Pozne jurnalistice

Ce şi-o fi zis el, a venit de la Chişinău o zăludă, cine dracul a trimis-o şi, te mai pui, pot intra din cauza ei într-un bucluc!!! Vă spun, era secretar de partid cu vechime deja, să fi avut vreo 40 de ani, iar eu aveam 25 pe atunci şi tocmai terminasem facultatea. Mă duc la hotelul din Bălţi, ruşinată din cale-afară de ce mi s-a întâmplat. La radio nu mă puteam întoarce fără interviu. Zic, fie ce-o fi, mă întorc mâine la dânsul, îmi cer scuze, îi iau interviul şi sper să nu-l mai văd până la sfârşitul vieţii... Dar pesemne după plecarea mea, s-o fi gândit bărbatul cela că voi fi fost eu din alea care zboară din floare în floare şi, pe înnoptate, cu o sticlă de vin şi un buchet de flori, dă buzna peste mine în camera de hotel. Buzna în sensul cel mai urât al cuvântului... M-am trezit cu el în pat. D-apoi ţipete, dragă, de am ridicat tot hotelul în picioare!!! Om mare în municipiu, dar tot nu vroia să afle lumea c-a venit la hotel cu intenţii deşucheate. Până la urmă, ne-am cerut scuze unul de la altul, a doua zi i-am luat interviul şi tot de atunci am rămas prieteni. De aceea şi nu vă spun cine este, pentru ca soţul meu sau nevasta lui, Doamne fereşte, să nu intre la bănuieli... Că suntem astăzi cu ani grei în spate şi cuminţi, de nevoie am ajuns să fim aşa cuminţi...
Ceartă din cauza averii
De ce v-am povestit întâmplarea asta? Păi că urmează o poveste tot despre un bărbat roşcat. Unul tânăr şi frumos, aşa cum îmi place mie. A venit la mine acasă, cum o faceţi de altfel mulţi dintre dumneavoastră... Se vedea că de la ţară este, după portul lui m-am dumirit. Să fi avut Lisandru atunci la vreo 32 de ani. Era tocmai după un divorţ şi nicidecum nu ajungea la capăt cu partajarea averii. Nevasta cerea una, el îi dădea alta. „N-a pus în casa ceea un boţ de lut, doamnă Lidia, un bănuţ n-a cheltuit din salariul ei şi acum toate le vrea pe din două - mi se plângea el. - E dreptate asta?” În zadar încercam să-i spun că legea e una pentru toţi şi că să nu spere să iasă din acel divorţ fără pagubă.

Şi-a adus amantul în jumătatea ei de casă

Mai aflasem de la dânsul că iuda de muiere, ca să-i facă în ciudă, şi-a adus ibovnicul în partea de casă care-i revenise. „Umblă şi se sărută prin ogradă de râde toată mahalaua de mine!” – îmi spunea Lisandru şi simţeam în vocea lui atâta obidă, încât sufletul meu l-a luat tot atunci sub ocrotire. Vroia bărbatul să mă întrebe ce să facă mai departe, cum să scape de nevastă şi de veninul care clocoteşte în el... Zic, ştii ce, hai să te ajut, dar să mă asculţi, căci ştiu eu ce ştiu despre sufletul femeii... Îţi mai este dragă Zina, o ierţi, dacă vrea să se întoarcă la tine? „Nu pot - a oftat el. – După ce şi-a bătut joc de mine, n-o iert. I-aş da cât face partea ei de casă şi ducă-se la naiba!”
Trebuie să vă spun că în cei opt ani de căsnicie Zina şi cu Lisandru n-au rodit nici un copil. Asta a şi fost în mare parte cauza divorţului. Ea spunea că, de ar fi fost el bărbat, i-ar fi născut an de an, pentru că în familia lor de femei sterpe nu s-a auzit niciodată. El, la rândul lui, o găsea pe ea cu pricină, altfel de ce nu se duce la un medic să se controleze?
Lisandru a procedat la fel
Am stat de vorbă cu Lisandru ore în şir şi am pus cap la cap un plan, cum s-o scoatem din casă pe Zina, să se mulţumească ea doar cu averea ce i-a revenit după divorţ. Aveam pe atunci o cunoştinţă, de o seamă cu fiii mei. Am fost împreună într-o deplasare şi, aflând cine sunt, mă tot ruga să-i găsesc un bărbat de treabă să se mărite. Avea cavaleri mulţi, dar niciunul de încredere. Era frumoasă tânăra ceea şi, chiar dacă nu s-ar fi plăcut cu Lisandru, pentru planul nostru era femeia potrivită.
Am chemat-o la mine tot atunci... Şi ce credeţi, Mariana a căzut de acord s-o facă pe iubita lui Lisandru şi în aceeaşi zi au plecat amândoi în satul lui. N-am fost de faţă să văd cum îşi jucau ei rolurile... Îmi telefonau în schimb destul de des să-mi spună ce se întâmplă. La o lună de la apariţia Marianei în casa lui Lisandru, Zina, fosta lui soţie, şi-a alungat amantul. Peste alte câteva săptămâni, s-a dus la primărie să se plângă că Lisandru e fără ruşine, ea nici n-a bănuit că el avea o relaţie cu cineva. „Dom’ primar, ea e cu burta la gură, vă daţi seama ce fel de om este, dar mă învinuia pe mine de toate păcatele!? Alungaţi-o din sat, ştiu bine că nu-s înregistraţi, mi-a spus cumnată-mea!”

Gluma se îngroaşă

Nu numai primarul, dar toată localitatea ceea urmărea cu sufletul la gură ce se întâmplă în gospodăria lui Lisandru. Fireşte că Mariana nu era gravidă, asta nu înseamnă că nu trăia la vremea ceea de adevăratelea cu Lisandru. Am simţit-o după felul cum vorbeau unul despre altul... Ajunseseră să nu le mai pese de ce crede satul, că nevasta lui e peste gard, că nu-s înregistraţi la starea civilă – cei doi s-au îndrăgostit de-a binelea unul de altul. Lisandru lucra agent fiscal în localitate şi era o persoană care se bucura de autoritate şi respect, aşa că nimeni n-a îndrăznit să-i scoată ochii că a adus altă muiere în gospodăria lui. Şi ce dacă nu aveau anul de la divorţ? Dragostea vine nu când vrei tu... Nu-i mai păsa lui Lisandru că trăieşte în aceeaşi casă cu nevasta lui dintâi...
Altă poveste cu dânsa însă! Atinsă în amorul propriu, ea, care credea că bărbatul o să i se aştearnă la picioare, nu mai putea de ciudă. A pornit prin babe să-i despartă. Găsea Lisandru pe pragul casei fel de fel de vrăji, ace înfipte în uşă, curtea stropită - ce să vă spun, îţi venea a râde şi a plânge.

Final fericit cu trei copii

Într-o bună zi, Mariana se întoarce la Chişinău. Se cam săturase ea de sat şi de condiţiile în care trăia acolo. Avea la oraş apartament şi oricând îşi putea găsi un serviciu. Ce să facă ea la ţară? Mai ales că Lisandru nu se grăbea s-o ia de nevastă. Era mulţumit s-o aibă de amantă. Ceea ce nu bănuia femeia e că rămăsese însărcinată de adevărat. Vroia să păstreze copilul, dar şi un tată pentru dânsul şi-ar fi dorit. Aşa că i-a telefonat lui Lisandru să-l pună la curent.
Până în seară, bărbatul venise la Chişinău. Avea o valizuţă cu câteva rânduri de schimburi şi toate actele la dânsul. De bucurie că o să i se nască un copil, nu-i mai păsa că gospodăria rămâne fără stăpân şi că şi-a lăsat locul de muncă... Astăzi, Lisandru lucrează la o pretură din Chişinău şi are trei copii. E tot roşcat şi drag îmi este... Am eu o slăbiciune pentru bărbaţii aceştia... Incurabilă boală!

Autor: Lidia BOBÂNĂ