A trecut și Ziua Copilului. Probabil că micuții din Moldova nu au avut parte de nimic special în această zi, deoarece în fiecare an e aceeași monotonie marcată de lipsa de inspirație din partea autorităților care pur și simplu neglijează acestă zi și nu știu să organizeze nimic special.
Vată dulce la 5 lei – doar asta le mai putem oferi copiilor noștri? E trist, dar adevărat. Și nu sunt părinții de învinuit pentru faptul că nu-și pot permite să le ofere mai multe lucruri. E trist să vezi un copil dorind ceva, iar tata și mama să-i spună nu din simplul motiv că nu-și permit. Părinții încearcă pe cât de mult cu putință să le facă viața frumoasă și nelipsită de tot ce-și doresc. Dar acest lucru nu are întotdeauna sorți de izbândă. Copilul, cel care are nevoie de căldura părintească, de atenția tatălui, de mângâierea mamei, nu are parte de toate acestea pentru că părinții sunt nevoiți să plece – să plece departe de ei pentru o perioadă lungă de timp cu scopul de a le asigura un viitor decent. Dar cum rămâne cu acea mângâiere, cu acea dragoste părintească de care un om în formare are atâta nevoie de ea?! Le trimit bani, dar aceștia nu pot compensa căldura părinților. Banii nu-i fac întotdeauna fericiți, pentru că pentru ei mama și tata sunt totul! Părinții sunt izvorul cunoașterii și îndrumătorii vieții pentru drumețul care abia e la început de cale.
De multe ori când merg spre stația de autobuz, trec pe lângă o grădiniță plină de copii zburdalnici, fericiți și plini de viață. Pe semne, copiii germani n-ar avea aceleași „suferințe” precum cele ale semenilor moldoveni. Probabil că toți copiii sunt luați seara de părinți, aceștia fiind acasă alături de ei zilnic și nu sunt plecați peste hotare. Acești copii își pot spune moftul, pentru că știu că mama sau tatăl îi va cumpăra ce acesta-și doreste, evident, cu mici condiții.
Dar unui copil din Moldova ... ce poți să-i mai ceri când nu-i poți oferi prea multe în schimb?
Sursă foto: europalibera.org
1 comment:
OOOOf, Valeriu....e tare tragic ce ai povestit tu aici. EU iubesc foarte mult copiii şi greu, tare greu mai accept ideile astea. Uneori am impresia că voi face tot în viaţa asta pentru copiii mei. Le vreau o viaţă mai bună. Le vreau o grădiniţă "Al. Ioan Cuza", o şcoală ca prin seriale şi o facultate, gen "Harward". Având doar 20 de ani, simt că am pierdut ce era mai important în toţi aceşti 20. Poate am ajuns mai departe ca unii, dar am pierdut atâtea, încât aş face tot pentru cei care urmează.
Tu m-ai inspirat să postez repejor şi nişte gânduri pe bloguleţul meu care nu m-a avut ca oaspete, sărăcuţul, de ceva vreme.
Te invit http://solonarimariana.blogspot.com/2011/06/de-1-iunie-prima-dragoste-lui-tata.html :*
Post a Comment