Tuesday, August 12, 2008

La noapte plouă cu stele



O ploaie de stele căzătoare din curentul Perseide va fi vizibilă în această noapte, se precizează într-un comunicat al Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu", citat de Mediafax.

Fenomenul a avut debutul pe 17 iulie şi va fi activ până la 24 august, însă va atinge punctul maxim mâine, între orele 14.00 şi 17.00.

Denumite după constelaţia din care provin, Persiedele fac parte din meteorii activi în timpul anului, pe lângă aceştia putând fi observaţi şi alţi meteori ce nu aparţin niciunui curent, dar şi meteori aparţinând constelaţiei Perseus.

Dâra luminoasă de pe cer este lasată de o particulă de praf cosmic sub un milimetru diametru ce arde în atmosfera Pământului, la frecarea cu aerul.

Pentru o fracţiune de secundă se poate vedea acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Toate aceste particule de praf vin de la cometa Swift-Tuttle, care, când trece pe lângă Soare, sublimează şi praful cosmic prins în nucleul îngheţat este eliberat în spaţiu.

Potrivit specialiştilor, stelele căzătoare pot fi văzute cel mai bine din locurile cu cer curat, în zonele rurale sau la munte putând fi observate maxim 100 pe oră.

Cei care urmăresc fenomenul din oraşe ar putea vedea 10-20 de meteori pe oră.

No comments: