Sunday, March 30, 2008

Cum ne protejăm ochii de calculator

Cu mic, cu mare, cu sau fără ochelari... stăm ore întregi în faţa calculatorului. Cum ne protejăm ochii de acest rău necesar?

Calculatorul este inculpat pentru problemele ochilor atât în cazul copiilor, cât şi al adulţilor. Toată lumea este convinsă că lucrul la calculator “strică vederea”. Oftalmologii sunt însă de altă părere. Ei pledează pentru următoarea acuzaţie: calculatorul scoate în evidenţă afecţiuni oculare deja existente, dar lipsite de simptome evidente.

“În copilărie, micul şcolar acuză dureri de cap localizate lângă ochi sau la nivelul frunţii, apărute după citit, lucrul la computer sau activităţi care solicită vederea la apropiere. Acesta este primul simptom care ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru părinţi în legătură cu vederea copilului lor”, atrage atenţia dr Cristina Ionică, medic primar oftalmolog în cadrul Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”. Problemele care se manifestă prin oboseala exagerată a ochilor după citit sau lucrul la calculator au cauze foarte variate şi sunt valabile atât pentru copii, cât pentru adulţi.

Spre exemplu, dacă cineva se plânge că are vederea înceţoşată este foarte probabil ca medicul oftalmolog să depisteze un viciu de refracţie. Diagnosticul pus de medic poate fi în acest caz: miopie (dificultatea de a vedea la distanţă), hipermetropie (dificultatea de a focaliza imaginea de aproape) sau astigmatism (imaginile sunt percepute distorsionat).

În cazul în care pacientul se plânge că vede dublu înseamnă că ochii lui se mişcă în convergenţă sau divergenţă, neputând focaliza imaginea. “Aceste semne indică tulburări de motricitate oculară cu dezalinierea axelor vizuale, întâlnite în strabism sau heteroforii”, semnalează specialistul. Problemele de vedere apărute după 40 de ani pot semnala instalarea cataractei sau a glaucomului.

Glaucomul

După 40 de ani, examenul oftalmologic este necesar anual. Aceasta deoarece pe măsură ce înaintăm în vârstă creşte riscul de glaucom, a doua cauză de orbire la nivel mondial. În afară de vârstă, factorii de risc pentru glaucom sunt existenţa unor rude apropiate cu această boală, miopia avansată, bolile cardiovasculare şi diabetul.

Incidenţa glaucomului creşte o dată cu vârsta: 1% din populaţia peste 40 de ani şi 10% din persoanele peste 80 de ani suferă de glaucom, atrage atenţia prof. dr Dorin Chisăliţă, preşedintele Societăţii Române de Glaucom. În ţara noastră nu există o statistică a bolnavilor cu glaucom, însă se estimează existenţa a mai mult de 150.000 de cazuri.

“În lumea modernă, la 50 de bolnavi cu glaucom există alţi 50 care nu ştiu că au această boală din cauza absenţei simptomelor”, declară prof. dr Benone Cârstocea, preşedintele Societăţii Române de Oftalmologie. Glaucomul este o boală care nu doare şi care evoluează fără simptome în primă fază. Şi cum oamenii merg la medic atunci când îi doare ceva, glaucomul nu ne trimite la medic. Mai mult, această boală nu poate fi prevenită. Singurul lucru care poate fi făcut este depistarea cât mai precoce. Nedepistat, după 5 ani, glaucomul este aproape o cauză pierdută.

Glaucomul produce atrofierea nervului optic şi îngustarea câmpului vizual. În general, această boală este asociată cu creşterea presiunii intraoculare, dar poate apărea şi atunci când presiunea este normală. De cele mai multe ori, presiunea mare nu produce durere, de aceea este posibil ca 40% din nervul optic să fie deja distrus înainte să apară primele semne de pierdere a vederii. Şi atunci ce-i de făcut? Chiar şi o simplă prescripţie de ochelari trebuie însoţită obligatoriu de examenul fundului de ochi. Depistat în fază incipientă, glaucomul poate fi controlat prin tratament. “Este o afecţiune care se tratează, chiar dacă nu se vindecă. Nu este corect să punem semnul egalităţii între glaucom şi orbire. Trebuie să asigurăm pacientul că, dacă urmărirea bolii este corectă, el are riscuri reduse de orbire”, precizează prof. dr Benone Cârstocea. Atunci când tratamentul medicamentos al glaucomului a eşuat este recomandată intervenţia chirurgicală. Tratamentul chirurgical al acestei boli nu este de primă intenţie, oftalmologul trebuie să analizeze foarte bine raportul risc-beneficiu în acest caz. După operaţia de glaucom, 70% dintre pacienţi fac cataractă în 5 ani.

No comments: